Cuprins
Ghid util pentru alegerea hainelor potrivite
Cumpărăturile online reprezintă cea mai bună alternativă pentru oamenii ocupaţi. De ce să stai o zi întreagă plecată, colindând dintr-un magazin într-altul pentru ca la finalul zilei să ajungi acasă obosită, fără să te mai bucuri măcar de hainele achiziţionate? Totul se poate rezolva cu un simplu click din fotoliul preferat.
Deoarece majoritatea persoanelor care îşi comandă online, întâmpină dificultăţi în alegera mărimii perfecte, ţi-am pregătit un scurt ghid care sperăm să îţi fie de ajutor data viitoare când vei face cumpărături. Trebuie doar să ai la îndemână un metru de croitorie.
Sursa fotografiilor: tiparedecroitorie.ro
Iată ce să alegi în funcție de articolul vestimentar!
În cazul bluzelor sau tricourilor, pentru a determina cu precizie măsură potrivită, se parcurg următorii paşi: se măsoară lungimea bluzei, distanţa dintre umeri, lăţimea la baza bluzei, lăţimea în talie şi la final lungimea mânecii
În cazul pantalonilor procedura este asemănătoare: se va măsura întâi partea de sus, apoi lungimea pe picior, lăţimea şi distanţa dintre şolduri.
Pentru rochii, trebuie să ai în vedere 3 paşi importanţi: măsurarea bustului, a taliei şi a şoldurilor. Adiţional, poţi măsura şi circumferinţa braţelor, a picioarelor, lungimea membrelor superioare şi inferioare – în cazul în care cauţi o rochie lungă, sau o rochie cu mâneci.
După ce ai parcurs paşii de mai sus şi ai aflat exact ce dimensiuni ai, urmează consultarea ghidului de mărimi de pe site-ul de pe care îţi doreşti să comanzi.
Este foarte important să ţii cont de faptul că fiecare magazin online lucrează diferit, iar sistemele de măsurare variază de la site la site. Centimetri de pe foaie reprezintă de fapt mărimea ta exactă, indiferent în ce este transpusa pe un site de mărimi. Nu trebuie să te îngrijorezi dacă pe un site vei corespunde mărimii XS, iar pe altul mărimii M. În plus, măsurile variază şi de la o ţară la alta. În cazul în care intenţionezi să plasezi o comandă pe un site din Statele Unite, trebuie ca piesele vestimentare alese să fie cu cel puţin o mărime mai mică comparativ cu cea cumpărată de obicei din Europa. Situaţia sta altfel când vorbim de magazinele care vând produse chinezeşti. Diferenţele sunt sesizabile, astfel încât mărimea în China este cu un număr mai mică decât cea din Europa.
Sursa: Pinterest.com
Acordă foarte multă atenţie măsurătorii deoarece doar câţiva centimetri în plus sau în minus pot afecta întreaga ţinută.
Pingback: Haine pentru tipi mai masivi - J Marius